Istorii

Vocea din troleibuz. Istoria Verei Mereuță, cea care are grijă să te anunţe unde trebuie să cobori

Cristina Butuc 19 februarie, 2018

  • 806
  •  
  •  
  • 1
  •  

I-am auzit vocea de sute de ori și de fiecare dată am încercat să-i schițez chipul în mintea mea. Toate presupunerile mele s-au spulberat în momentul în care am ajuns în una din sălile Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice pentru a realiza un interviu cu acea enigmă din mintea mea. În fața mea a apărut un chip senin, zâmbitor și plin de viață.

Dacă ai mers cel puțin o dată cu troleibuzul prin Chișinău, sigur ai auzit-o. Vera Mereuță este vocea care anunță stațiile. Tot ea are grijă să ne amintească să ne folosim de „bare sau mânere pentru a evita traumele”. „Vocea din troleibuz” este doar unul dintre proiectele ei. La 80 de ani, Vera Mereuță să poate mândri cu o carieră de actriță, crainică și pedagog.

 

 

Vocea din troleibuz

După ce în Chișinău au fost procurate troleibuze noi, s-a pus problema anunțării stațiilor. Atunci, Regia transport (RTEC) a apelat la Academia de Arte cu care era avuseseră deja o colaborare în timpul unui festival.

„Inițial, am pregătit un grup de studenți pentru acest lucru. M-am gândit că pe niște rute va anunța o voce de fată, pe altele – o voce de băiat. În timp ce lucram, eu ca pedagog, ei ca studenți, domnul responsabil m-a rugat să îl însoțesc până în cabinetul șefului RTEC. Atunci el mi-a zis, de ce nu aș face eu aceste anunțuri? M-am simțit ușor stingherită. Ditamai artistă emerită, profesor universitar, nu știam dacă mi-ar prinde bine să fac și acest lucru”, ne-a povestit Vera.

La încurajarea soțului, redactor de profesie, Vera Mereuță a acceptat. Era un prilej perfect pentru a oferi o lecție publică de rostire corectă. „Înregistrările nu au durat mult. Eu, având deja suficientă experiență, am văzut textul, am înțeles ce am de spus și, evident, am știut cum trebuie să o spun, pentru ca urechea ascultătorului să reacționeze pozitiv”.

 

 

Merge zilnic cu troleibuzul. Dacă acum nu prea mai reacționează la vocea ei, la început acorda atenție fiecărui detaliu. „Eram foarte atentă cu auzul critic, să văd dacă nu cumva pe alocuri se putea mai bine. Uneori poate mi se părea că sună strident sau că nu am fost suficient de amabilă. Cu lumea trebuie să fii amabil, iar prin această voce trebuie să inspir încredere”.

Primii care i-au recunoscut vocea au fost studenții. „Chiar în prima zi după ce a fost instalat acest sistem, am venit la facultate și m-am salutat cu studenții mei, ca de obicei. Ei mi-au zis că deja s-au salutat o dată cu mine azi, în troleibuz. Dacă acum aceștia s-au mai obișnuit, la început mereu spuneau că, uite, vine „Vocea capitalei”.

De fiecare dată când apar rute sau stații noi, merge la înregistrări. Cea mai recentă înregistrare a fost pentru ruta 30, care ajunge până la aeroport.

 

 

„Poveștile dumneavoastră mi-au legănat copilăria”

După ce și-a încheiat studiile de la Școala teatrală „Boris Șciukin” din Moscova, Vera Mereuță a revenit la Chișinău. Timp de patru ani a fost angajată la teatrul „Luceafărul”. Cariera ei de actriță a luat o întorsătură în momentul în care a aflat despre un concurs pentru poziția de crainică radio. Fiindcă asculta cu plăcere spectacolele radiofonice de la posturile Radio Iași și Radio București, a îndrăgit cuvântul radiofonic.

„Când am auzit de acest concurs am alergat îndată. Chiar la 10 ianuarie, 1964, mi-am jucat rolul în ultimul spectacol pentru copii „Comoara Braziliei”. În aceeași zi, am ajuns la radio pentru că mi s-a spus că am câștigat concursul”, povestește Vera Mereuță.

Concursul a fost o provocare pentru ea. Până atunci era obișnuită doar cu texte artistice, care transmiteau emoții. Acolo, însă, a trebuit să citească un text informativ. „Am citit de câteva ori textul, până i-am înțeles sensul și am spus îndată că sunt gata. Mi s-a făcut o singură obiecție. Că am citit prea tare, eu fiind obișnuită cu scena teatrului”.

 

 

Odată angajată, a moderat emisiuni de toate genurile, atât la radio, cât și la televiziune. De cele mai multe ori, a fost solicitată pentru a prezenta emisiuni pentru copii. „Meseria de crainică diferă de cea de actor, dar necesită foarte multe calități actoricești”.

Își amintește cu drag de studenții care, odată veniți la actorie, îi recunoșteau vocea. Mereu cineva o întreba: „Dumneavoastră sunteți cea care ne-a spus povești?” sau îi spuneau că: „Poveștile dumneavoastră mi-au legănat copilăria”, „Vai, cu poveștile dumneavoastră am crescut”.

 

 

Copiii care acum sunt părinți sau chiar bunici au crescut cu poveștile citite de ea. Vera însă, cunoaște poveștile de la bunicul său, Onofrei, care obișnuia să-și strângă nepoții în jurul lui ca să le citească.

Arta vorbirii scenice

Și-a început profesia de pedagog încă de când lucra la teatrul „Luceafărul”. Atunci i s-a propus să predea disciplina „Arta vorbirii scenice” unui studio de actori de pe lângă teatrul „Luceafărul”. Când lucra la radio, a fost solicitată să predea această disciplină şi la Institutul de Arte „Gavril Muzicescu” (în prezent Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice). Începând cu 1984 a fost profesor prin cumul. După ce și-a încheiat cariera de crainică la radio, pedagogia a devenit activitatea ei de bază.

 

 

„Atâta timp cât e nevoie de mine și cât pot face față cerințelor, continui să activez. În primul rând, mă motivează dragul de arta teatrală, dragul de limba română, necesitatea de a contribui la formarea și perfecționarea tinerilor actori, vorbitori de limbă cultă”, spune Vera.

Anul trecut, Vera Mereuță a împlinit 80 de ani. Ajunsă la o aniversare semnificativă, a hotărât să şi-o marcheze prin lansarea cărţii – „Arta scenică a vorbirii”.

„M-am gândit că sunt datoare oamenilor și am întors această datorie tuturor celor care m-au cunoscut, m-au susținut, care au avut nevoie de mine. M-am străduit să adun în această carte tot ce am socotit util pentru a forma o vorbire cultă, îngrijită, logică și românească”.

Model de ținută etică și estetică verbală pentru Vera Mereuță a fost Constanța Târțău și colegii săi de grupă, Ion Ungureanu și Ion Șcurea.

Când era mică, profesorul său de fizică i-a spus: „Vera, tu trebuie să fii un exemplu!”. „O persoană care era exemplu pentru mine mi-a spus că eu trebuie să fiu exemplu. Mi-am făcut din aceasta o datorie, o obligație personală, de familie și socială. Eu trebuie să fiu exemplu –  și asta încerc să fac”.

Vera Mereuță nu este doar vocea din troleibuz şi de la radio. Pentru întreaga sa carieră de actriță, crainică și profesor, i-a fost acordată distincția „Gloria Muncii”. Este Artistă emerită, titlu primit pentru cei 35 de ani de activitate în televiziune și radio. Iar anul trecut, Vera Mereuță a fost desemnată, de către Compania Teleradio Moldova, „Vocea de Aur” a Moldovei.

„Peste tot m-am simțit în apele mele. Atât în profesia mea de actriță, în profesia mea de crainic și în profesia mea de pedagog. Mă strădui să fac față la orice mi se cere, iar dacă văd că pot, o fac cu drag și în cunoștință de cauză”

  • 806
  •  
  •  
  • 1
  •  
2018-03-01T13:41:25+00:00