Descoperă
Hai să vorbim #3
Lică Sainciuc – despre Blimberie, boțul de sare și primul desen de la „Chipăruș"



autor: Laura Muruzuc
Poţi căuta numele lui Lică Sainciuc pe google sau în propria copilărie. Google îți va spune că este un om de artă, iar amintirile din copilărie îți vor aduce culorile calde ale literelor din Abecedar, și dacă e despre Abecedar, înseamnă că vei căuta exact lângă inimă.

N-aș putea să-i definesc personalitatea prin nume, ani sau meserie. Pentru că am avut în fața mea un om care se caută, am făcut schimb de teorii, maturitate și am discutat unele întrebări existențiale. În încercarea mea de a primi răspunsuri ordinare și pământești, am găsit stări mult mai profunde.
Un timp îmi doream să devin militar, pentru că ei purtau cizme și steluțe și când umblau, tropăiau din picioare.
În copilărie îmi doream să devin...
Pe parcursul schimbării, aveam mai multe obiective. Un timp îmi doream să devin militar, pentru că ei purtau cizme și steluțe și când umblau, tropăiau din picioare. Cred că aveam vreo patru, cinci ani. Militarul era maximum la ce puteai ajunge.

Pentru că toți au trecut prin război, se făcuse din asta un fel de cult. După, doream să fiu milițian, el era așa de important... Pe atunci nu existau semafoare.

Dacă trebuia să reglezi traficul, se punea în mijlocul intersecției un polițist. Era un fel de vanitate – să te faci un polițist care poate dirija tot traficul. Cum să nu vrei să te faci așa o persoană importantă?

Prin clasa a doua le-am spus părinților că nu mă mai duc la școală… Ei mi-au spus că ar trebui să învăț, dacă vreau să devin cineva. Dar eu am vrut să fiu pictor și credeam că deja sunt, și nu mai am nevoie să învăț pentru asta. Până la urmă m-au convins să merg la școală.
Prima dragoste…
Hmm… Eu nu știu… Ţin minte că părinții pictau pe cineva. Nu știu câți ani aveam. Şi a venit la noi un domn cu o domnișoară.


Eu aveam vreo cinci ani, ea cred că avea vreo 25. Așa m-am îndrăgostit eu de ea... țin minte, așa m-a impresionat.

Pe urmă eram eu mai mare, la școală, clasa a doua cred, îmi plăcea o fetiță, chiar am o fotografie cu ea, dar nu știu dacă aceea era dragoste, ori eu ceva îmi închipuiam… Tu nu iubești realitatea, dar iubești închipuirea. Parcă așa e.
Primul salariu…
Nu știu dacă a fost primul salariu, dar cred că am câștigat ceva când am făcut primul desen pentru „Chipăruș" – era așa o revistă de umor. Aveam vreo 13 ani, am rugat să fac un desen, și m-au plătit pentru el cu 7 ruble. Pe atunci aceştia erau bani.
Revista Chipăruș, nr.2, anul 1962. Caricatura semnată cu pseudonimul Sainciu. Dupa subsemnăm ca Du-du.
N-aș schimba
nimic din viața
mea…

Dacă schimb un lucru din trecut, o să le tragă pe toate celelalte. Nu poți să schimbi… Asta înseamnă să calci pe fluture, ca la Ray Bradbury. Orice schimbare minoră schimbă mai tare și mai tare. Oamenii toți se gândesc: dacă ar fi așa, dacă, dacă… dar astea sunt patimi.

În plus, când te ocupi cu arta, tu mereu schimbi. Dacă te ocupi cu lucruri exacte, nu o poți face. Când ești muncitor și faci o casă, tu nu poți pune cărămida altfel, lanțul nu poate fi schimbat. Dar în creație e altfel. Pentru mine schimbarea nu e ceva neobișnuit.
Regula după care mă conduc în viață…
Ar trebui să am una. Sunt reguli morale parcă, să nu faci rău și să nu dorești să faci rău. Restul decurge din asta și din înțelegere. Știi… Este în Noul Testament: „Nu-s vinovați, că nu știu ce fac". Dar dacă știi, e altfel. Dacă știi că faci rău, gata, tu faci rău. Dacă el nu știe, el nu-i vinovat, dar tu ești vinovat. Nu trebuie să spui, iată el face, el nu știe ce face.

Dacă arunc ceașca, ea se va sparge. Așa este? Nu noi ne-am înțeles. Asta e lege. Legea e de la bun început. Dar iarăşi, pentru lege sunt diferite înţelegeri. Dacă spun „Bună ziua" și tu nu răspunzi, asta e o altă lege. Același cuvânt, dar desemnează lucruri absolut diferite, înțelegerea între noi și legea, cum ar fi, cea universală. Eu cred că legea asta morală este una universală, nu depinde de noi, că ne pare nouă bine sau rău...

Și anume relativitatea ei…
Buddha are o parabolă:
- Dacă ai o căldare de apă și pui în ea o bucată de sare, va fi apa sărată?
- Da.
- Și dacă pui aceeași cantitate de sare într-un râu, va fi sărată apa acelui râu?
- Nu.
Iată așa și același păcat în sufletul unuia și în sufletul altuia, pe unul îl ucide, iar altul nici nu observă.
Îi sunt recunoscător vieții pentru…
Ce-i asta vieții? Cui asta? Eu nu știu cui. Prin întrebarea asta ceva presupui... Eu sunt recunoscător mesei, scaunului, dar viața... ce înseamnă? Sunt recunoscător că exist sau ce? Depinde cum te uiți la asta. Nu știu…

Dacă spui să-i mulțumești cuiva, începi să creezi obiectul căruia tu îi ești recunoscător. Divinitate, ceva ce e deasupra ta... dar asta e un fel de smerenie. Tu recunoști că nu ești vârful piramidei, dar deasupra ta este ceva, și tu mulțumești pentru asta. Pentru înțelegerea că tu nu ești deasupra. Pentru faptul că înţelegerea ta se face mai mare și că tu accepţi ceva neînțeles.
Cea mai luminoasă amintire…
Nu știu... Nu există așa ceva. Azi este una, mâine este alta, ele se schimbă. Tu nu știi că ele se schimbă? Tu ai amintiri care îți plac, dar asta pentru că tu le fixezi. Uite că nu-i adevărat... Aveam vreo 20 de ani când am înțeles că e tare important să uiți, că de ținut minte... asta se ține. Asta nici nu-i ținere de minte, noi nu putem uita nimic. Dacă apare un catalizator, un miros, spre exemplu, atunci amintirea poate să apară.

Asta e și un fel de hedonism, noi începem să căutăm plăcerea. Eu vreau o amintire plăcută, dar cea neplăcută lasă să stea acolo. Eu mă gândesc la mecanismul de cea mai tristă și plăcută amintire. Punând așa o întrebare omul ce-ar trebui să facă, să caute în sine ceva rău… Și unde ajunge?
Generația de azi...
Este generația după 20, după 30, după 40, după 60 de ani. Eu nu știu care tineri? Care sunt limitele unei generații? Eu nu împart o generație, nici cum nu-i împart pe cei de la sat cu cei de la oraș. Eu am prieteni de toate vârstele.

Dacă mă întrebi de cei care acum au 15 – 25 de ani – Tare îmi sunteți dragi!
Dintre a alege să trăiesc mai puţin şi mai interesat şi a trăi mai mult şi mai liniştit aş alege…
Hai să vedem… Scurtă și zbuciumată, sau lungă și liniștită? Îmi pare absurdă întrebarea asta. Hai să o modelăm. Dacă eu îmi închipui că trăiesc scurt, de la 0 la 20. La 10 ani am găsit o comoară într-o peșteră și am cumpărat tot: palate, insule, castele, femei. Ce se mai cumpără? Și altă variantă: eu m-am născut, m-am dus la școală, m-am dus la universitate, am lucrat, am îmbătrânit, am ieșit la pensie, m-am îmbolnăvit și am murit.

Și acum aleg… Astea sunt două filme. Viața are altă durată, dar filmele au o oră și 20 sau şi 40 de minute. Doar că un film este mai intens, iar altul nu. Deci e același, nu văd nici o deosebire. Logic.
Nu pi*di. Să nu fiu așa de fraier.
Dacă aş sta faţă în faţă cu mine, cel de la 18 ani, m-aş sfătui...
Tilda Publishing
Când am o veste bună…

Mă bucur.
O zi perfectă…
Asta nu e o întrebare, este o afirmație. Prima afirmație că există o zi perfectă, a doua că poți să ți-o închipui, cum arată de parcă ai văzut-o... A treia că tu poți aprecia așa ceva, că tu o vezi în întregime, că acest perfect îl vezi dintr-o parte. Nu văd aici întrebarea…
Mi-aș dori să iau masa…

Cu Laura.
S-a întâmplat să ne ia mult timp interviul, așa că scăpaserăm ora mesei. De la masa de lemn din grădină am trecut la cea din casă. Iar casa, ah… o inimă bătrână care păstrează în ea oglinzi, ceasuri vechi, sobe albe și mari și o răcoare de vară specifică caselor de pe pământ. Ne-am așezat la masă și-am împărțit pâinea neagră coaptă, cu semințe, borșul, salata de vinete, iar spre final – covrigii.

Am revenit în curte pentru ultima întrebare, care ne-a luat mai mult timp.
Cea mai mare realizare…
Elaborarea blimberiei… Denumire convențională pentru ceea cu ce mă ocup. Eram mult mai mare ca tine, dar mult mai mic ca mine. Aveam prea multe ocupații și m-am gândit că ar trebui să le reduc la una singură.

Ocupație spirituală, pentru că eu am vrut să înțeleg și asta, și asta… Am decis că voi reduce toate astea la a înțelege „înțelegerea", să înțeleg ce e asta a înțelege. Era dispersat, dar cu timpul celelalte s-au subordonat acestei ocupații. Eu o consider pe ea primordială.
În Vechiul Testament ea se numește Legea Domnului, în diferite religii ea are diferite denumiri.

Acum se numește căutarea spirituală. Dar vezi, când îi spui spirituală deja îi dai o denumire, o limitezi. Eu însă nu știu ce-i asta. Eu vreau să înțeleg ce înseamnă „să înțeleg".

E un cerc vicios, dar acest cerc a început să genereze diferite lucruri. Eu am început înțelegerea asta fiind foarte materialist, mecanicist, tehnicist, de la presupunerea că înțelegerea noastră este minte și mintea lucrează ca un calculator. Am început să văd cum ea lucrează… și am văzut că starea noastră conștientă este între somn și afect, la mijloc.

Noi suntem conștienți de viitor și trecut. Am spus că în noi este un comutator, care s-a stricat și a început să vibreze, să facă blim, blim, blim… Și asta este de fapt conștiința, această vibrație… Acest blimblim l-am numit blimber.

Teoria despre blimber, sau calea, sau căutarea, stă scrisă în creion simplu pe unul din pereţii albi ai casei. Eu am găsit în asta o asemănare, liniile pe care părinții le făceau pe peretele din casă ca să măsoare cât am crescut eu și frații mei în înălțime. Pentru mine, domnul Lică măsura o altfel de creștere, aș spune una spirituală, dar tot acest dialog m-a învățat că definind lucrul l-aș limita.
  • 105
  •  
  •  
  •  
  •  
2018-09-03T15:42:09+00:00