Descoperă
Hai să vorbim #2
Paulina Zavtoni – despre visuri din copilărie, nunta la "Luceafărului" şi munca unui actor
La ai săi 77 de ani debordează de energie. Este veselă, cochetă, plină de viaţă şi de optimism.

Spune că nu-i place să se plângă şi nu-i plac nici oamenii care se plâng. Le recomandă tuturor să muncească şi să spere. De jumătate de veac este fidelă unui singur teatru - "Luceafărul". Teatrul care i-a oferit prima scenă, primele roluri de actriţă adevărată. Teatrul care i-a găzduit nunta cu regretatul actor, Spiru Haret. Teatrul care a devenit viaţa ei.
Nu există alt secret de a reuşi, decât să faci ceea ce-ţi place, cu pasiune
În copilărie îmi doream să devin... profesoară. Pe atunci încă nu ştiam de meseria de actriţă.

După ce am mai crescut, fiind elevă la şcoala Nr. 1, actualul liceu „Gheorghe Asachi" am avut mai multe roluri în spectacole mici.

După ce am absolvit Conservatorul şi m-am angajat la teatru, am rămas cu aceeaşi pasiune pentru pedagogie, dar deja voiam să predau discipline cum ar fi dicţia sau arta tetrală.

Visul meu s-a împlinit atunci când am fost angajată la Academia de Teatru şi Film, acolo unde predau până astăzi. Este locul unde pot să combin actoria cu pedagogia.
Prima dragoste
A fost şi rămâne soţul meu, regretatul actor Spiru Haret. Noi am învăţat împreună la Conservatorul de Stat "G. Muzicescu", secţia actorie. El voia să se înscrie la Institutul Agricol, dar în ultimul moment s-a răzgândit şi a ajuns la Conservator. Aşa a vrut viaţa să se întâmple. Ne-am văzut, ne-am plăcut. Toţi 4 ani am umblat de mână, studenţi cuminţi, fiindcă mama mi-a zis că, până nu-mi iau diploma la Conservator, nici nu poate fi vorba de căsătorie. Am absolvit împreună. Am făcut nunta în holul tetrului Luceafărul.
Primul salariu a fost de la teatru. Primeam 70 de ruble.

Niciodată n-a fost uşor, acum tineretului îi este foarte greu, n-are casă, n-are masă, cu copii, salarii mici.

Dar nici noi, în tinereţile noastre n-am dus-o mai uşor. Cu săptămânile, acasă, mâncam borş sec sau sarmale fără carne. Pentru că de unde carne? Din salariul de 70 de ruble?
N-aş schimba nimic
din viaţa mea

Mă consider un om şi o actriţă împlinită. Sigur, norocul nu vine pe tavă, trebuie să-l munceşti. Acum eşti sus, peste o clipă eşti jos, dar în asta şi constă, probabil, plăcerea vieţii. Când crezi şi munceşti cu perseverenţă, cu dragoste, cu dedicaţie, neapărat ajungi acolo unde îţi doreşti.
Mă conduc în viaţă după regula dragostei, a dedicaţiei şi a muncii. Nu există alt secret de a reuşi, decât să faci ceea ce-ţi place, cu pasiune. Să vii împinit acasă şi să mergi fericit la muncă
Îi sunt recunoscătoare
vieţii pentru familia mea

Pentru copiii mei, Constantin şi Lucia. Constantin este actor şi director al Teatrului Dramatic Rus „A. Cehov". Lucia este profesoară la Academia de Arte. Şi desigur, îi sunt recunoscătoare vieţii pentru nepoţii mei.
Cea mai luminoasă amintire este legată de nunta mea cu Spiru, care a avut loc la Teatrul "Luceafărul". A fost prima nuntă organizată la teatru. Îmi sunt senine toate amintirile legate de primele roluri, de primele emoţii trăite în scenă.

Cele mai triste amintiri sunt, bineînţeles, legate de moartea mamei mele, de moartea soţului meu.
Generaţia de astăzi
Mă uit și la colegii mei actori, este preocupată excesiv de partea materială a lucrurilor. Noi, în tinereţe, nu eram aşa. Probabil că asta venea și din societate, pentru că toţi erau la fel de săraci. Era greu, dar nu disperam. Ştiam că vor veni şi zile mai bune, ştiam că trebuie să muncim mult ca să avem ceva al nostru.
Dintre a alege să trăiesc mai puţin şi mai interesat şi a trăi mai mult şi mai liniştit aş alege...

să trăiesc mult şi interesant. Am avut norocul să ajung până la vârsta aceasta şi nu pot să spun că am avut o viaţă ternă, lipsită de culoare. Mi-a plăcut întotdeauna viaţa. Cu bune şi cu rele, cu cald şi cu frig. În viaţă totul alternează, şi, de fapt, în aceasta constă frumuseţea ei.

Dacă aş sta faţă în faţă cu mine, cea de la 18 ani, m-aş sfătui să muncesc mai mult, să caut să mă dezvolt, să interacţionez cu oamenii, să călătoresc, să iubesc cu mai multă pasiune tot ceea ce fac.
Când am o veste bună
Îi sun, în primul, rând pe copiii mei
Mi-aş dori să iau masa
Cu soţul meu, mi-e tare dor de el. A plecat din viaţă în 1999, iar pe ultimul drum l-am petrecut tot din incinta "Luceafărului"
  • 36
  •  
  •  
  •  
  •  
2018-08-29T15:46:42+00:00