Istorii

Cum e să-ţi cauţi jumătatea în anunţuri matrimoniale, când ai peste 60 de ani. Două istorii locale

60plus 1 septembrie, 2018

  • 4
  •  
  •  
  •  
  •  

Când începe ea, bătrânețea? Cineva la 30 îşi pierde rostul, altcineva la 77 mai speră să-şi întâlnească sufletul pereche.

Foarte mulți ne temem de moarte, dar şi mai mulți, chiar dacă preferăm să evităm răspunsul, ne temem de singurătate. Singurătatea ceea care nu este nici vacanță, nici revelație, nici interiorizare şi nici regăsirea propriului eu. E paşnică, nu te lasă, are grijă să n-o uiți, în schimb îi simți respirația grea şi… sfâşietoare. 





Nu în zadar, ultimele cercetări fac legătura directă între singurătate şi sănătatea şubredă, până în adâncul creierului. Într-un studiu recent, publicat în revista „Cell“, neurologii de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts au identificat o porţiune în creier care generează sentimente de singurătate. Regiunea e localizată în D.R.N, adică nucleul rafeului dorsal, cunoscut ca locul de unde porneşte depresia.

Poate de asta nevoia de a avea pe cineva aproape şi teama de a nu rămâne singuri sunt trăite mai intens de cei de vârsta a treia. Şi sigur, de asta mai mult de jumătate din anunțurile matrimoniale ale ziarelor vin de la femei şi bărbați trecuți de 60 de ani.





Toate fetele erau îndrăgostite de el când a venit să lucreze la şcoala din Negurenii Vechi. La 20 de ani, după ce s-a întors din Kazahstan, fiind singurul elev din clasă care a fost la desțelenit pământurile, Gheorghe preda istorie, biologie, geografie şi cultură fizică.

„Istoria nu-mi plăcea, că era mincinoasă”.

Cel mai tare i-a plăcut geografia. 

Mai târziu avea să facă, prin corespondență, facultatea de geografie la Universitatea din Tiraspol, iar peste 10 ani avea să devină director de şcoală în satul de baştină, Florițoaia Veche, după care prim preşedinte al Sovietului Suprem din sat, ca într-un final fericit să ajungă şi primar.

Gheorghe a participat la toate adunările de renaştere națională.

„Am fost la toate protestele. Chiar şi atunci când era greu de ajuns, veneam cu o zi mai devreme la copii, în Chişinău, şi a doua zi ieşeam în stradă, alături de compatrioți”.

Avea aproape 70 de ani când soția a pierdut lupta cu cancerul şi l-a lăsat singur să-şi aline dorurile, să-şi cinstească țara, să nu mai împartă grijile şi să stea de vorbă cu Ea-singurătatea, serile sau primăverile, aşezat pe divan sau când închidea fereastra.

„Singurătatea e o haină grea. Mă mângâi că am gospodărie şi trebuie îngrijită. Dacă vrei să fii în formă trebuie să lucrezi 30 de minute în zi. Eu întrec norma de zece ori!”




A încercat să-şi caute un suflet pereche, dar majoritatea femeilor cu care vorbea îi înaintau condiția să se mute cu traiul din Ungheni la ele acasă. Aşa apăsa Gheorghe butonul roşu al telefonului şi din nou butonul verde al aşteptării. Îl alinau vorbele lui Puşkin: «Любви все возрасты покорны» (Dragostea nu ţine seama de vârstă). 

Îi pare rău că dintre femeile cu care a vorbit şi şi-au împărtăşit convingerile, multe au probleme nerezolvate cu familia.

„N-am făcut la nimeni probleme şi nici nu le vreau pe ale altuia”. Cel mai mult se bucură că la vârsta pe care o are, sănătatea nu-i dă de furcă. „Dimineaţa beau un ceai, după care mă duc să văd roşiile şi ardeii din seră. Mai am şi alte treburi, de exemplu, săptămâna trecută 3 zile am lucrat în pădure”. 

„Femeia mea trebuie să fie sprintenă, să mă pot duce cu ea şi la munte, şi la mare, să meargă alături de mine şi să ne putem bucura unul de altul. Sunt convins că sunt femei care au aceleaşi gânduri ca mine”.

Uneori vine la Chişinău, merge în parcul central şi stă pe aceeaşi bancă cu Ea, nemachiată, cochetă, grijulie, cu porțile sufletului vraişte, de statura unui obelisc, poate acelaşi pe care l-a înălțat la intrarea în sat pe timpurile când era primar, inspirat de Columna lui Traian. El aşteaptă încrezător, cu mintea plină de idei, ochii vii şi fruntea încrețită de istorii. Ea îl copleşeşte, dar îi lasă Speranța.




Sofia, o tânără în floarea vieții, pentru că anume aşa se simte, nu admite nici pe aproape ideea că vârsta la care omul stă cu ochii privind în zare aşteptând parcă un semn de undeva, i-a păşit pragul şi că acum Ea îi va fi şefa… Nici gând! 

Avea activismul în sânge şi era mereu pe baricade. Mare consumatoare de artă, în studenție patrona cercurile de cultură ale Universității Tehnice, unde învăţa de inginer-economist în industria alimentară. A rămas la fel de curioasă şi dornică de frumos ca în studenție, când fugea de la ultima pereche ca să reuşească la spectacolul «С любимыми не расстаются», (De cei dragi nu te desparţi) a unui teatru moscovit.




Destinul, regizor imprevizibil, a întors cărțile pe dos, aşa că Sofia nu a putut să-şi păstreze familia şi s-a despărţit de omul cu care îşi legase viața la 42 de ani. Decizia de se căsători a luat-o mai degrabă cu mintea, decât cu inima.

Era anul 1977, când multe n-au mai fost la fel după cutremurul care spulberase şi case, şi vieţi. Atunci, tânără şi înflăcărată a hotărât că nu mai e timp de aşteptat şi că vrea să-şi împartă viața cu cineva, vrea şi ea, ca orice femeie, să se simtă ocrotită şi iubită. Băiatul care îi arăta semne de atenție era mai sfios din fire, însă pe fundalul colegilor ei de grupă, era galant, educat, purta pălărie şi lucra mecanic la „Moldova Film”. 

Zis şi făcut – l-a cerut de soț. Mama i-a cusut rochia de mireasă, iar voalul de mireasă şi l-a luat de la piața din Bolgrad. „N-a fost marea mea iubire. Atunci credeam că mai bine e să fii iubită, decât să iubeşti”. 20 de ani au trăit împreună.

„Dragostea e stima şi grija unul față de altul. Acum înțeleg că am trăit o viață alături de un om pe care nu l-am cunoscut. Mai tot timpul tăcea. Nu ştiam niciodată ce gândeşte”. 

Supărările s-au înmulțit când a născut primul copil. „Nu am simțit vreodată că aveam bărbat în casă. Nu se implica în creşterea şi educația băiatului, iar în momentele grele rămâneam singură. Îi spuneam: „Fă măcar o poliță şi eu am să mă îndrăgostesc de tine”, îşi aminteşte Sofia acum, cu un zâmbet de regret.





Băiatul avea 16 ani când a plecat să învețe în Israel. Atunci, aşa-zisul cămin familial s-a destrămat. Rămasă singură, cu fiica de 10 ani, Sofia a hotărât să-şi caute fericirea.

„Când m-am separat de soț, am înțeles că n-am cunoscut fericirea unei femei, pentru că munceam mult, ca să întrețin familia, toate grijile erau pe umerii mei. Eram cea care rezolva toate problemele în casă, iar soțul se angaja la munci mai uşurele şi avea salariul destul de modest. Respectiv, eu eram principala sursă de venit. Obosisem. Îmi doream altceva”.

Prin intermediul anunţurilor din ziar a cunoscut alți bărbați, dar cu nimeni nu a reuşit să stabilească o legătură de suflet. Munca de funcționar public la diferite instituții de stat a făcut-o să fie exigentă şi responsabilă. Rar întâlnea pe cineva care răspundea cerințelor ei.

„Bărbatul meu trebuie să fie mai înalt de 1.68 (statura pe care o are chiar ea), să fie bine făcut, energic, un interlocutor interesant”. Femeia cu ochi verzi, cămaşă mov şi pantofi sport recunoaşte că poate vorbi la orice temă, chiar şi despre sex. „Am înţeles că până şi despre sex se poate vorbi ca la carte”.

A fost sunată de mai mulți bărbați, dar mai bine de 80% dintre cei care răspund la anunțul ei din ziar sunt şoferi. „Nu înţeleg de ce. Ştiu că despre şoferi se crede că ar avea în fiecare oraş câte o amantă”, şi râde.

„În ziua de azi văd că femeile vin cu inițiativa de a lega relații, eu aş vrea să rămân de modă veche şi să mă las cucerită”.

Astăzi, Sofia ascultă lecții de psihologie la radio, merge la dansuri, la concertele de la Filarmonică, în pelerinaje, în excursii gratuite prin oraş, organizate special pentru pensionari.





Seara verifică pe Facebook la ce evenimente interesante i-ar plăcea să meargă. Aşa a ajuns la expoziția pictorului Andrei Mudrea, de care a rămas încântată.

„Mă duc peste tot singură. La început, invitam prietenele, dar după ce, de mai multe ori, una nu a venit, alta a întârziat, iar eu mă stresez din cauza asta, am hotărât să merg neînsoțită”.

Nici pentru o clipă nu simte că îmbătrâneşte.

„Când ascult muzică clasică, închid ochii şi zbor deasupra florilor, apelor, munților şi pădurilor”. Acest zbor o transformă, îi alungă durerile, o ajută să se înalțe deasupra supărărilor. „Cel mai greu îmi e să uit supărările”, zice cu jumătate de voce. „Iar cel mai mare regret al meu este că nu am familie”.

Băiatul şi fata sunt stabiliți în Israel, iar ea a rămas lipită de locul în care şi-a pierdut prima dragoste, a îndurat sărăcia, a luptat pentru familie, a făcut carieră, s-a dezamăgit în oameni, a iertat.

  • 4
  •  
  •  
  •  
  •  
2018-09-01T07:31:29+00:00