Evenimente

Calendarul săptămânii: Nopți cu muzică de pian și seri teatrale

Această săptămână a lunii iunie este una plină de spectacole, la care ați putea merge, mai ales că în curând se încheie stagiunile. Dacă sunteți însă amator de muzică, ați putea să vă luați un bilet la Festivalul „Nopțile pianistice”, care are loc în Capitală.

Tot în această săptâmână, ați putea merge la spectacole de operă și balet. Redacția 60plus a pregătit pentru dvs o selecție de evenimente pentru o săptămână interesantă.

 

Luni, 18 iunie, ați putea să vizitați expoziția de fotografie: „În ochii lor, ai medicilor”, care va avea loc în incinta Sălii cu Orgă , între orele 10:00 și 18:00.

 „Privirea medicului cuprinde o lume întreagă”. În ochii lor vedem grijă fără margini, ore lungi de muncă, povești de viață, sclipirea micilor victorii și a marilor miracole medicale.

În ochii lor descoperim persoana din spatele măștilor chirurgicale, halatelor, aparatelor – omul care salvează vieți”, spun organizatorii expoziției de la Spitalul Internațional Medpark. Expoziția este deschisă publicului larg până pe 1 iulie.

 

Miercuri, 20 iunie, la Teatrul „Mihaie Eminescu” se joacă spectacolul „ Maria Tănase. Spectacolul începe la ora 18: 30.

Aș muri, moartea nu-mi vine”. Spectacolul este un recital despre viaţa artistică a celei care a fost şi rămâne veşnic o voce inconfundabilă, inegalabilă, unică – o surprinzătoare şi emoţionantă lecţie de ambiţie, curaj, speranţă și demnitate pe care ne-o serveşte Maria Tănase – „Maria cea fără de moarte”.

 

Joi, 21 iunie, la Sala cu Orgă Festivalul „Nopți Pianistice”. Concertul începe la ora 19:00. Prețul biletelor este de 50 de lei.

În această săptămână nu ar trebui să ratați Festivalul „Nopți Pianistice”, mai ales dacă vă place muzica de pian. , Compozitorul, pianistul și dirijorul francez Laurent Couson aduce publicului un concert de muzică franceză. Veți putea asculta și muzică din coloana sonoră a filmelor precum „Restul e tăcere”, Closer to the Moon și altele. De asemenea, îl veți putea asculta și pe pianistul Stanislav Jar din Republica Modlova.

 

Joi, 21 iunie, la Teatrul Național de Operă și Balet ați putea vizona opera „Otello”. Opera începe la ora 18:30. Prețul biletelor variază între 50 și 200 de lei. 

Actiunea se petrece în jurul celor  patru personaje principale: Otello, un general negru și soția sa Desdemona, Cassio și cel mai bun prieten al său, Iago.

 

Vineri, 22 iunie, spectacolul „Hronicul Găinarilor” la Teatrul „Mihai Eminescu”. Spectacolul începe la ora 18:00.

În acest spectacol este plăsmuită istoria Moldovei dintre Prut și Nistru din prisma satului Găinari, fondat de hoțul Panteleu Avădanei care, datorită vigorii masculine ieșite din comun (probabil singura lui calitate), își perpetuează neamul.

Urmașii lui sunt promovați la funcții de conducere în perioada comunistă. Dinastia Avădanei nu a renunțat însă la profesia strămoșului, ci au exercitat-o deja sub drapelul lui Stalin. Narațiunea este condimentată de ironia necruțătoare a autorului care nu-l menajează nici pe cititor.

 

Sâmbătă, 23 iunie, la Teatrul „A.P. Cehov” spectacolul „Чужая жена и муж под кроватью”. Spectacolul începe la ora 18:00, prețul biletelorvariază între 50 și 120 de lei.

Spectacolul spune povestea unui funcționar de stat solid, foarte gelos pe nevasta sa. Oficialul începe să caute dovezi că soția l-ar înșela și astfel se pomenește într-un apartament ciudat, sub pat cu un bărbat necunoscut. Ce urmează, aflați dacă mergeți să vedeți piesa.

 

24 iunie la Teatrul „Mihai Eminescu” se joacă spectacolul „Krum”. Spectacolul începe la ora 18:00. Prețul biletelor variază între 70 și 150 de lei.

Ați putea să încheiați săptămâna cu un spectacol la Teatrul „Mihai Eminescu”– Krum este un tânăr care se întoarce în cartierul său natal, după o călătorie lungă, anevoioasă și fără succes în țări străine. Revenit acasă, el află că fosta iubită are pe altcineva, iar prietenul său a devenit un ipohondru.

 

24 iunie la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” spectacolului de balet „Don Quijote” la ora 17:00. Prețul biletelor variază între 100 și 300 de lei.

„Cititor neobosit de povești cavalerești, Don Quijote,  s-a cufundat într-un somn adânc. În vis i-a apărut lumea magică a zânelor și idealul său feminin – frumoasa Dulcineea. Trezindu-se din acest vis, acesta pornește în căutare de aventuri luându-l cu el şi pe servitorul de încredere, Sancho Panza, pe post de scutier”, acesta este prologul spectacolului de balet.

  • 3
  •  
  •  
  •  
  •  
2018-06-18T15:17:20+00:00